TINERI FARA ETICHETE


Proiect de promovare a diversitatii in scoala romaneasca.


Proiect initiat de Asociatia Sigma Development Center


Imperfecti perfecti

Mi-aduc aminte ca inca din copilarie am purtat agatate , uneori mai mari, alteori mai dureroase, etichete fara de care nu stiam sa fiu. “ Slabanoaga “ era printre “preferatele”  mele, oglinda ( pe care ulterior am consultat-o din ce in ce mai rar ) confirma prin reflectare imaginea fragila, mainile subtiri si tinuta cam anemica. Pe langa robustetea ceruta de canoanele vremii , cu copii mai toti proveniti din familii de fosti tarani unde forta fizica era un “ must”, fragilitatea fapturii mele, nepusa la ingrasat de parintii mei intelectuali, era ceva ce trebuia neaparat taxat, cu buna intentie desigur de urgenta indreptare. Ma mai alina oarecum realitatea ca si alte surori de-ale mele erau tot cam subtirele. Deh, apartineam si eu cuiva, deci.

Uitata a fost scheletica atunci cand s-a impus un strict control al vederii…. Si a urmat fantastica perioada a “aragazului cu patru ochi”. Ce-i drept, ramele erau departe de a fi la fel de fashion ca acum, scopul lor unic fiind de a tine zdravan pe fata lentilele purtatoare de vedere buna. Ei, asa ca a urmat un val de caterinci colegiale, cu replici bune acum de bancuri spumoase . Nu ma amuzau, ma trimiteau urgent in afara unui grup de non-aragaze, la care atat de mult imi doream sa ma alipesc! Nu a fost rau, pentru ca izgonirea asta din raiul gastii m-a facut sa-mi caut alinarea in matematica , si in scurt timp am devenit olimpica si mai apoi,selectata in echipa de “ dezlegatori “ ai tainelor din Gazeta matematica. Si credeti ca s-a terminat cu botezul? Neh… a urmat “tocilara”, ca doar nu erau sa stea mintile creative degeaba, sa nu produca noi si noi subiecte incitante, spre incantarea audientei scolare. “Tocilara m-a urmat cuminte, studioasa, pana pe la liceu, razbatand cu greu si prin prima iubire cu un coleg cam slab la carte, insa tare popular. Relatia a rupt gura targului,pentru ca si parintii mei si ai lui erau cunoscuti in oras, eu cunoscuta…el asisderea…Eu cuminte, el cam derbedeu. Eu siltoare, el ..cam corigent. Eu desteapta, el musculos. Oripilarea s-a prelins intr-o zi din biroul directorului, care m-a chemat si mi-a impartasit opinia lui ca doua lumi diferite nu se pot apropia, chiar daca oamenii traiesc in aceeasi clasa, curte, strada,oras. M-a mirat… si am acceptat. Peste timp, am auzit ca acea lume diferita a corigentului musculos e la fel ca a mea, ca el a reparat cu mainilie lui de doctor multi profesori, fara sa-i intrebe din ce lume vin ei. Dar asta este alta poveste…

O afectiune a corpului subtiratic (poate ca aveau si oamenii aia dreptate sa taxeze scheletul cam  fragil) a impus purtarea unei haine ghipsate pentru multe zile ,prea lungi si prea triste . Au venit la pachet cu neintelegerea colegilor, care au gasit solutia potrivita pentru a-i proteja de ceea ce era diferit:  “ ciudata “. Rasetele din jur pot durea mai rau decat plansul, si sufletul se poate chirci in banca fara colega. Momentul in care am mers pe salile liceului dreapta,libera, cu colegii in spatele meu care isi potriveau tinuta prin indreptarea umerilor cocosati, a reprezentat pentru mine o tarzie si dulce razbunare.

Am purtat multe etichete si unele imi atarna si acum de spatele uneori neatent.

Ce ar fi insa daca am intelege ca ele pot fi in aceeasi masura pavaze divine catre definirea noastra suprema?
Aragazul cu patru ochi, personalizat chiar de catre creatori , ar putea chiar sa se amuze de gramatica stalcita. Ar putea recunoaste darul lecturii, fara de care privirea corectata ar fi fost vitregita. Ar putea recunoaste in jur o intreaga lume populata de simpatice aragaze cu patru ochi, prieteni buni in seri de dezbateri literare.

Slabanoaga ar putea sa-si gaseasca in reviste imaginea reflectata de purtatoare de fiinte universal recunoscute ca  “modele”, pazite strasnic de case de moda cu nume rezonante. S-ar putea regasi in masurile acceptate ca ideale, ori in cautarile asidue ale producatorilor cineasti.

Si tocilara… ar putea acum , peste timp, inventaria miile de cuvinte intelepte gasite in paginile rasfoite, s-ar putea bucura de  conexiunile neuronale antrenate si ar putea gasi revansa in cunostintele capatate prin sargul prematur.

Intelesul lucrurilor ascunse este darul pe care tocilara mica, slaba, cu ochelari, mi l-a dat din belsug si de care acum eu, adult despovarat de toate astea, ma hranesc cu nesat.

Si ce-ar fi daca, inainte de a astepta ca altcineva din jurul nostru sa vina si sa ne dea jos etichetele plumbuite, care strivesc sub apasarea lor sufletele candide din noi, ne-am lasat purtati de intelepciunea de a ni le da singuri jos ?

Ce-ar fi daca am intelege ca ochelarista,slabanoaga,ciudata,tocilara…sunt etape din noi care ne-au crescut, ne-au ajutat, ne-au dat contur, ne-au slefuit, ne-au definit ? Ce-ar fi daca inainte de a-i astepta pe altii sa ne inteleaga si accepte, am face noi asta intai? Ce-ar fi daca ne-am intelege, accepta si respecta toate aceste etichete care fac parte din noi? Si impreuna cu aceasta slabanoaga tocilara ciudata cu ochelari, m-am defini ca fiind EU, intreaga, completa,fara resentimente si fara etape arse in evolutie.

Pentru ca, inainte de toate, poate este bine sa ne iubim pe noi asa cum suntem: prosti, urati, strambi, rai, imperfecti… inainte de a ne admira frumusetea si splendoarea!

Pentru ca, in fond, asa este firea umana: perfecta si imperfecta, frumoasa si urata, buna si rea, cu iubire si cu ura…. intr-o minunata dualitate magnifica, intr-o complexitate magica, de care nu ar trebui sa ne saturam nicicand!

By admin December 8, 2014

0 Comentarii

Lasa un comentariu